- Noul Tourneo Custom de la Ford Pro trece la un nou nivel, oferă echipamente premium și un design de vehicul versatil cu până la nouă locuri
- Designul creat de la zero aduce un plus în ceea ce privește performanța, crește rafinamentul și nivelul de spațiul interior pentru clienți
- Noile sisteme de propulsie includ opțiunea unui model Plug-in Hybrid (PHEV), tracțiune integrală inteligentă, precum și o transmisie automată rafinată și eficientă cu opt trepte
- Echipările de top cresc nivelul de confort și includ scaune spate modulabile, montate pe șine, uși laterale acționate electric, volan pliabil și sistem audio B&O
- Noua gamă Tourneo Custom este acum disponibilă pentru configurare și comandă; E-Tourneo va putea fi comandat în curând și este pregătit pentru livrare în 2024
MÜNCHEN, Germania, 9 octombrie 2023 – Noul Tourneo Custom de la Ford Pro ridică ștacheta în segmentul vehiculelor polivalente, combinând o nouă platformă proiectată pentru versatilitate și confort maxim cu sisteme de propulsie capabile și rafinate, inclusiv o nouă versiune Plug-in Hybrid (PHEV). Tracțiunea integrală este și ea, de acum, disponiblă.
Tourneo Custom este conceput pentru a îmbunătăți experiența vehiculelor multi-activitate atât pentru clienții de uz personal, cât și pentru cei de flote, oferind spațiu generos la interior pentru până la nouă ocupanți. Noul model introduce o suită completă de caracteristici premium, inclusiv scaune spate ultra-ajustabile, montate pe șine, uși laterale acționate electric, sistem audio B&O, plafon panoramic din sticlă și un volan inovator care se pliază pentru a crea o masă sau o suprafață de lucru.
Nivelul de confort a fost suplimentar îmbunătățit de rafinamentul crescut și dinamica mai bună, oferite de designul de ultimă generație. Arhitectura optimizată a platformei, cu suspensie spate independentă, oferă un nou nivel de confort și stabilitate la rulare, susținut de noua opțiune de transmisie automată cu opt trepte.
"Fie că este vorba despre o călătorie plină de activități cu familia în weekend sau de un transport cu stil și rafinament al directorilor la aeroport, conectivitatea avansată oferită de Tourneo Custom, designul de ultimă oră și noile caracteristici premium îl fac o alegerea convingătoare", a declarat Hans Schep, director general, Ford Pro, Europa
Ca parte a celei mai cuprinzătoare game Tourneo Custom de până acum, noul model poate fi echipat cu cea mai recentă generație de motoare diesel Ford EcoBlue cu puteri de 136 CP, 150 CP și 170 CP,1 cu noua versiune PHEV, 2sau E-Tourneo Custom, 3 cu un sistem de propulsie electric, care are un pachet de baterii cu o capacitate utilizabilă de 64 kWh și motor de 160 kW pentru o autonomie de până la 325 km. Modelele cu motor diesel sunt deja în producție, iar clienții pot comanda acum noul Tourneo Custom PHEV pentru livrare din primăvara anului 2024, E-Tourneo Custom urmând să fie livrat în vara anului 2024.
Fiecare nou Tourneo Custom este, de asemenea, complet integrat cu platforma de software Ford Pro și servicii conectate, inclusiv instrumente de gestionare de la Ford Pro Software 4, aplicația FordPass Pro, 5 șisistemul FORDLiive.
Proiectat pentru spațiu și confort – cu scaune modulabile și caracteristici premium
Noul Tourneo Custom a fost dezvoltat pentru a oferi ocupanților niveluri semnificativ îmbunătățite de confort și rafinament. Interiorul nou și elegant propune o calitate superioară a materialelor, iar cabina este dotată cu caracteristici premium.
O platformă optimizată asigură un spațiu generos în cabină, indiferent de sistemul de propulsie ales. Modelele standard și cu ampatament lung oferă fiecare trei rânduri de scaune pentru până la nouă ocupanți, oferind un caracter practic pentru întreaga gamă.
Pachetul de echipamente îmbunătățit al interiorului începe cu un nou sistem flexibil de scaune montate pe șine în al doilea și al treilea rând, pentru o adaptabilitate maximă la aranjarea cabinei pentru persoane și bagaje. Scaunele pe șine permit clienților să gliseze scaunele înainte sau înapoi sau să scoată complet scaunele. Cele trei scaune din al doilea rând pot fi mutate independent, în timp ce scaunele din al treilea rând au o împărțire de 2/3.
Noile scaune sunt mai ușoare decât cele din modelul anterior, iar al doilea rând are centuri de siguranță integrate, astfel încât reconfigurarea cabinei – inclusiv într-o configurație unică de conferință pentru șase persoane – se poate face mai rapid și mai ușor. Punctele ISOFIX sunt disponibile pe toate cele trei scaune din al doilea rând, precum și pe cele două scaune laterale din al treilea rând.
Specificația premium a cabinei include și alte caracteristici noi pentru clienți pentru a-și personaliza vehiculul și pentru a-și îmbunătăți experiența de călătorie, inclusiv un plafon panoramic mare din sticlă care îmbunătățește senzația de spațiu și lumină pentru ocupanți, cu tratament în infraroșu pentru a ajuta la menținerea cabinei răcoroase în lumina puternică a soarelui. Ușile laterale glisante acționate electric permit, de asemenea, operarea fără atingere. Ușile pot fi deschise printr-o simplă mișcare a piciorului, facilitând accesul în timp ce transportați cutii grele sau bagaje.
Pentru confort maxim, Tourneo Custom oferă caracteristici premium la interior, precum:
- Control electronic al temperaturii aerului cu trei zone
- Sistem audio B&O cu 14 difuzoare și subwoofer amplasat în compartimentul din spate 6
- Iluminat interior ambiental sofisticat
- Suport de încărcare wireless 7 pentru dispozitive mobile
- Scaune încălzite pentru scaunele laterale de pe al doilea rând.
- Control inteligent adaptiv al vitezei de croazieră
- Reverse Brake Assist
- Sistem de camere video la 360 de grade care oferă o vedere cuprinzătoare în jurul vehiculului pentru o manevrare mai ușoară în oraș
Clienții Tourneo Custom pot alege dintr-o gamă de versiuni, inclusiv Active și Sport, vârful de gamă fiind Titanium X, care propune cea mai cuprinzătoare echipare a oricărui Tourneo oferit vreodată - cu caracteristici standard variind de la jante elegante din aliaj de 19 inchi și faruri LED Full Matrix și până la materialul premium al scaunelor din piele sintetică Sensico.
Noua arhitectură a vehiculului oferă o înălțime mai mică a podelei și o nouă treaptă laterală integrată pentru a facilita intrarea și încărcarea, susținută de o deschidere de top pentru ușa laterală glisantă.
Platforma optimizată a permis, de asemenea, o înălțime totală redusă de mai puțin de doi metri pentru multe variante, ceea ce poate permite accesul la garaje și parcări supraetajate, care sunt adesea inaccesibile vehiculelor din segmentul Tourneo Custom, precum și contribuția la eficiență și rafinamentul optimizate prin aerodinamică îmbunătățită.
Atât șoferii, cât și pasagerii, vor beneficia de îmbunătățirile dinamice oferite de o platformă complet reproiectată, cu un sistem complet nou de suspensie spate independentă, care este standard în întreaga gamă pentru a oferi confort, manevrabilitate și rafinament îmbunătățite.
Design inovator – la interior și la exterior
Noul Tourneo Custom are o personalitate impunătoare pe drum, cu un design expresiv și sculptural pentru a atrage atât clienții privați, cât și clienții de flote. Cu o postură încrezătoare, vehiculul are o lățime vizuală crescută, atât în față, cât și în spate, pentru un aspect puternic și stabil.
Designul sofisticat, dar practic, este continuat în interiorul vehiculului, unde cabina elegantă cu două sau trei locuri în față oferă un pas semnificativ înainte în ceea ce privește tehnologia și confortul. Instrumentarul de bord dispune de un ecran tactil central de 13 inchi, care are la bază sistemul multimedia Ford SYNC 4 8, cu compatibilitate wireless Android Auto și Apple CarPlay în standard. 9
Mulți clienți folosesc Tourneo Custom ca sufragerie mobilă sau birou atunci când sunt pe drum. Pentru a susține aceste utilizări, Tourneo Custom oferă același volan inovator pliabil pe care Ford Pro l-a dezvăluit pentru prima dată la E-Transit Custom. Caracteristica, unică în clasă, poate fi utilizată ca suport ergonomic pentru laptopuri și tablete sau pentru a deveni o masă. Forma volanului și un selector de viteze montat pe coloana de direcție la versiunile cu transmisie automată eliberează mai mult spațiu pentru picioare și facilitează accesul.
Spațiul suplimentar de la interior și spațiul pentru depozitare mai generos au fost permise de noul airbag frontal pentru pasager montat pe plafon. Acest lucru permite clienților să păstreze articole de dimensiunea unui laptop în spațiul de stocare al tabloului de bord și înseamnă că dispozitivele electronice portabile pot fi acum montate în siguranță mai aproape de șofer cu suporturi AMPS standard în industrie.
Opțiuni multiple pentru sistemul de propulsie
Ford Pro oferă Tourneo Custom cu cele mai recente motoare diesel EcoBlue în puteri de 136 CP, 150 CP sau 170 CP – cuplabile la o nouă transmisie automată foarte eficientă, cu opt trepte, sau o cutie de viteze manuală cu șase trepte. 1
Sistemul de tracțiune integrală poate spori încrederea clienților care au nevoie de acces pe orice vreme în campinguri, pe plaje și pe trasee dificile. Sistemul distribuie inteligent cuplul între punțile față și spate printr-un cuplaj controlat electronic, cu ajustări care durează mai puțin de 20 de milisecunde și este disponibil pentru vehiculele echipate cu motorul diesel EcoBlue de 136 CP și 170 CP și cutia de viteze automată. Proprietarii care au nevoie de mai multă tracțiune, dar preferă o cutie de viteze manuală, pot alege un diferențial mecanic cu alunecare limitată pentru motoarele diesel EcoBlue de 136 CP și 150 CP.
Noul model Tourneo Custom Plug-In Hybrid utilizează un sistem hibrid paralel pentru a oferi flexibilitatea unui motor eficient pe benzină, care funcționează în ciclu Atkinson, de 2,5 litri perfect pentru croaziere pe distanțe lungi, precum și a unui motor electric, pentru o putere maximă combinată de 232 CP. Pachetul de baterii utilizabile de 11,8 kWh permite o autonomie pur electrică de până la 52 km, 2 ideală pentru călătorii în zone urbane cu emisii reduse, precum și până la 2,3 kW prin prizele electrice cu Pro Power Onboard.
Toate variantele de propulsie oferă o capacitate de remorcare extrem de competitivă, inclusiv o greutate a remorcii cu frână de până la 2.500 kg pentru modelele diesel și 1.850 kg pentru modelele PHEV. 10 O nouă opțiune de cârlig de remorcare retractabil permite clienților să rabateze cu ușurință cârligul atunci când nu este utilizat.
Tourneo Custom dispune de o suită cuprinzătoare a celor mai recente sisteme avansate de asistență pentru șofer, inclusiv o serie de caracteristici disponibile pentru prima dată: 11
Tourneo Custom introduce pentru prima dată tehnologia Ford Exit Warning în familia de modele Tourneo. Această tehnologie utilă avertizează pasagerii de la interior, atunci când deschid o ușă, dacă se apropie alte mașini sau bicicliști pentru a ajuta la prevenirea accidentelor. De asemenea, acesta alertează părinții când copiii din cabină deschid ușa laterală glisantă.
Conectivitate super-rapidă
Conectivitatea super-rapidă, oferită prin intermediul unui modem 5G standard 12 oferă suport convenabil și intuitiv pentru serviciile digitale Ford Pro. Proprietarii pot încuia de la distanță ușile, pot monitoriza securitatea vehiculului și pot primi alerte specifice vehiculului prin intermediul aplicației FordPass 5 sau, pentru operatorii economici, al software-ului Ford Pro care sporește productivitatea. Modemul permite, de asemenea, actualizări wireless ale software-ului Ford Power-Up pentru a îmbunătăți caracteristicile și capacitățile Tourneo Custom fără a necesita o călătorie la reprezentanță.
Producția noului Tourneo Custom este deja în curs de desfășurare la noua fabrică Ford Otosan din Kocaeli, Turcia.